Campania ECOTIC “Orașe Curate” ia startul în Timișoara, Ploiești și Cluj Napoca

Pe 25 septembrie 2017, ‘Orașe Curate’, campania națională ECOTIC dedicată colectării electricelor și electronicelor uzate din mediul urban, ia startul, simultan, în Timișoara, Ploiești și Cluj Napoca.

Campania va încuraja locuitorii să vină și să predea corect echipamentele electrice și electronice uzate la centrele de colectare locale.

Organizația ECOTIC, în parteneriat cu autoritățile și companiile de salubritate locale, continuă campania ‘Orașe Curate’. După trecerea prin Botoșani, Filiași, Târgu Mureș, Dorohoi, Brăila, Piatra Neamț, Galați, Bragadiru, Motru și Rădăuți, începând cu 25 septembrie 2017, locuitorii din alte trei orașe din România — Timișoara, Ploiești și Cluj Napoca, vor fi informați și încurajați să devină conștienți de problema deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și de necesitatea de a le preda corect spre reciclare. Campania se desfășoară în perioada 25 — 29 septembrie 2017 în Timișoara, și între 25 — 30 septembrie în Ploiești și Cluj Napoca.

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din cele trei orașe care va preda un deșeu de minim 5kg cumulate la punctele de colectare locale, va primi un premiu instant.

Programul de funcționare al punctelor de colectare si amplasarea acestora sunt disponibile pe www.ecotic.ro.

Campaniile din Timișoara, Ploiești și Cluj Napoca continuă, în anul 2017, programul național ‘Orașe Curate’, un program itinerant al Organizației ECOTIC, dedicat colectării DEEE în mediul urban.

Campanii realizate cu sprijinul Ministerului Mediului.

………………………………..
Despre ECOTIC:
ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 600 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 100.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 10 ani de activitate. Consultanța promptă și specializată oferită producătorilor de echipamente electrice, baterii și acumulatori este un element definitoriu al ECOTIC. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.