. Fifor: Nu vom avea linişte până când cei vinovaţi nu vor răspunde, singura problemă e că ancheta e la DIICOT

Ministrul interimar al MAI, Mihai Fifor, a declarat că este nevoie de o reformă sistemică la nivelul Ministerului de Interne, “coborând până la nivelul inspectoratelor”. “Nu vom avea linişte până când cei vinovaţi nu vor răspunde, singura problemă e că ancheta e la DIICOT, iar noi asigurăm doar funcţia de sprijin”, a adăugat ministrul.

“Poliția Română este o instituție în care cetățeanul trebuie să aibă încredere. Orice cetățean trebuie să se simtă în siguranță în România.

Cu siguranță, da. Este nevoie de o reformă profundă sistemică la nivelul MAI, coborând până la nivelul inspectoratelor. Discut nu doar despre poliţie, ci şi despre celelalte structuri. E nevoie ca oamenii să înțeleagă că așa nu se mai poate. Am discutat cu Raed Arafat și cu șefii de la IGSU. Nu vreau să se înțeleagă că dorim să facem schimbări cu orice preț, dar o analiză trebuie să fie făcută și trebuie luate măsuri”, a declarat Mihai Fifor.

“O să tot discutăm despre cazul de la Caracal. Nu vom avea linişte până când cei vinovaţi nu vor răspunde. Singura noastră problemă acum e că ancheta e preluată de DIICOT şi noi doar asigurăm funcţia de sprijin, dar pe de altă parte există măsurile care apar în raportul corpului de control al ministrului pe care le vom pune în mişcare începând de azi”, a afirmat ministrul interimar al MAI.

Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, a declarat marți că „nimeni nu încearcă să ascundă absolut nimic” în legătură cu tragedia de la Caracal. De asemenea, el a atacat STS și pe procurori și a apărat polițiștii: „nu au ştiut să lucreze pe speţa aceasta”.

Mihai Fifor a transmis că a primit mandat de la premierul Viorica Dăncilă pentru a iniția un proces „radical” de luptă împotriva criminalității și de reformare a sistemului. El se angajează să asigure o transparență mai mare în cazul crimei de la Caracal.
DIICOT: Gheorghe Dincă nu a avut dosar penal în ultimii 15 ani

DIICOT a anunţat că Gheorghe Dincă nu a fost implicat în niciun dosar penal în perioada 2004-2019, nici în Olt şi nici în Craiova, şi precizează, în cazul dispariţiei Luizei, că dosarul de trafic de persoane a fost deschis după mai mult de o lună de la plângerea formulată de bunicul ei.

În cadrul anchetei ce vizează crimele de la Caracal, procurorii l-au condus, luni, pe Gheorghe Dincă, în teren (în Corabia, judeţul Olt), pentru reconstituire, iar în urma procedurii, a fost dispusă o expertiză asupra probelor ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului.

Totodată, procurorii au dispus şi începerea urmăririi penale in rem cu infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cu privire la apelurile la 112 ale Alexandrei.

„Facem menţiunea că în perioada 2004 – 2019, pe rolul DIICOT – ST Craiova şi DIICOT – BT Olt nu a fost înregistrată nicio cauză privind activităţi infracţionale desfăşurate de inculpatul Dincă Gheorghe”, a informat DIICOT, printr-un comunicat de presă.

În sursa citată se mai menţionează că procurorii DIICOT au fost sesizaţi cu privire la fapta de trafic de persoane, în privinţa dispariţiei Luizei, abia în data de 5 iunie, „la mai mult de o lună de la săvârşirea faptei, deşi plângerea penală formulată de către numitul I.S. (bunicul Luizei, n.r.) fusese înregistrată la Postul de Poliţie Dioşti încă din data de 15.04.2019”.

„Menţionăm faptul că procedurile aplicabile în astfel de situaţii reclamă o acţiune promptă din partea autorităţilor judiciare, factorul timp fiind decisiv în astfel de cazuri”, mai arată DIICOT.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.