Românii se pot retrage de la Pilonul II, de astăzi. Ce riscă din acel moment

Românii care au contribuit la Pilonul II de pensii pot să ceară statului de astăzi să nu le mai vireze contribuţiile lunare către administratorul de pensii, potrivit unei legi date de PSD.

anii pot fi direcţionaţi la fondul de pensii administrat de stat. Peste şapte milioane de români cotizau la sfârşitul lunii ianuarie pentru pensia privată obligatorie. Cele șapte fonduri de pensii aveau împreună active de peste 48 de miliarde de lei, iar majoritatea banilor erau investiţi în titluri de stat.

Doina Pârcălabu, fost director Casa de Pensii București: Suntem astăzi cu acestă știre, ca urmare a faptului că Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat în Monitorul Oficial o normă privind modalitatea de punere în aplicare a prevederilor OUG 114 privind posibilitatea participanților la Pilonul II de a opta, în varianta în care vor să renunțe de a fi participanți la Pilonul II. Ca să se retragă, aceștia trebuie să aibă cel puțin cinci ani de cotizare.

Implicațiile, din punctul de vedere al persoanei, sunt de natură financiară, în sensul că cei 5 ani în care contribuțiile s-au acumulat în conturile individuale vor fi plătite la momentul în care va fi îndeplinită condiția de vârstă standard de pensionare, dată de sistemul public de pensii. Deci acele sume rămân în contul individului, iar din momentul depunerii acestei cereri contribuțiile sale vor merge în totalitate la sistemul public de pensii.

Trebuie spus că în sistemul public de pensii, formula de calcul a punctajului este modificată, în sensul diminuării punctajului pentru persoanele care participă la Pilonul II, cum este și firesc. Pentru că o parte din contribuțiile acestora merg și se acumulează în conturi individuale.

În situația în care o persoană renunță să mai participe la Pilonul II, atunci formula de calcul revine la forma inițială fără a fi diminuat punctajul în mod corespunzător, având în vedere că contribuțiile sale vor fi în totalitate redistribuite.

Este de văzut câte persoane vor opta pentru această variantă. Adică de a renunța la Pilonul II, cunoscut fiind faptul că în Pilonul II sumele sunt acumulate în valoare absolută și cu angajamentul fondurilor de a menține un nivel real prin rentabilități care sunt aduse acelor fonduri, pe când în sistemul public discutăm de un sistem de tip redistributiv în care formula de calcul a valorii punctului este stabilită prin lege și știm relația de recurență care dă formula de calcul a valorii punctului, aceasta fiind oarecum influențată și de guvernele care se află în exercițiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.