Simona Halep, lovitură de imagine? Legenda pe care Ilie Năstase o anunţă în stafful fostului lider mondial: “Aşa am auzit!”

Simona pleacă la drum într-o nouă provocare, alături de belgianul Thierry van Cleemput, dar aceasta nu pare să fie ultima mutare a fostului lider mondial. Cel puţin aşa susţine Ilie Năstase, un apropiat al lui Ion Ţiriac şi, implicit, un om care petrece timp alături de “Bum Bum” Becker: “Am auzit şi eu de la alţii”, a spus “Nasty”, pentru Libertatea, indicând că Halep ar putea vira spre o colaborare cu unul dintre cele mai mari nume din istoria tenisului profesionist masculin, înainte să aibă o reacţie rece faţă de numirea lui Thierry van Cleemput: “Nu-l cunosc pe acest domn. E mai tânăr decât mine, are vreo 50 de ani, deci nu este din generaţia mea”.

La finalul anului trecut, în momentul în care Simona s-a despărţit de Darren Cahill, varianta Becker a mai fost vehiculată, dar germanul s-a grăbit să nege informaţia: “Îmi place Simona foarte mult, dar nu vreau să fiu un antrenor sau un consultant. În România am fost doar la o petrecere pentru a-l face fericti pe prietenul meu, Ţiriac”, a spus Becker, care a câştigat trei titluri de Wimbledon în carieră, conform celor de la Tennis World USA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.