Vizită istorică: Papa Francisc, în Emiratele Arabe Unite. Suveranul pontif avertizează asupra „construirii zidurilor”

„Să facem o promisiune împotriva folosirii armelor”, a declarat Papa Francisc. De asemenea, acesta a avertizat împotriva „construirii zidurilor”, Papa referindu-se probabil la preşedintele SUA Donald Trump şi promisiunea acestuia de a construi un zid la frontiera cu Mexic.

În discursul său, Papa a menţionat şi scandulurile abuzurilor sexuale din cadrul Cisericii Catolice din ultimii ani. Acesta a lăudat o întâlnire din noiembrie în Abu Dhabi în cadrul căreia s-a discutat despre „demnitatea copiilor într-o lume digitală”.

Papa s-a întâlnit cu liderul din Dubai, Sheikh Mohammed bin Rashid Al Maktoum şi prinţul Sheikh Mohammed bin Zayed All Nahyan la palatul prezidenţial. Cei trei au discutat despre „consolidarea cooperării” şi „iniţiativele importante pentru a obţine pace”, potrivit unei postări publicate de prinţ pe o reţea de socializare.

Întâlnirea Papei Francisc cu oficialli palatului are loc la un moment delicat în politica statelor arabe, acestea fiind implicate într-o coaliţie cu Arabia Saudită în războiului cu Yemen.

Nu este clar dacă Papa Francisc a vorbit cu prinţul Sheikh despre această temă în cadrul întâlnirii private, dar Papa a prezentat o rugăminte pentru pace în Yemen, de la Vatican, cu doar o oră înainte de plecarea sa în Abu Dhabi.

De asemenea, Papa a făcut şi nişte remarci, care nu erau incluse în discursul său pregătit iniţial. „Să ne rugăm pentru că există copii cărora le este foame, le este sete, nu au medicamente, iar vieţile lor sunt în pericol”, a spus acesta.

Ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite, Anwar Gargash, a declarat pe reţeaua de socializare Twitter că rugăminţile pontifului sunt „binevenite”, acesta susţinând că anul 2019 va fi „anul păcii” în Yemen.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.