Au trecut 99 de ani de la formarea primei republici democratice în lumea islamică

La 28 mai 1918, Consiliul Național provizoriu al musulmanilor din Transcaucazia reunit în orașul Tbilisi a proclamat infiintarea Republicii Democratice Azerbaidjan (ADR)

Documentul, care a consfințit oficial independența Azerbaidjanului, a intrat în istorie sub denumirea de ‘Declarația de Independență’, în care se spunea că Statul Independent Azerbaidjan va fi o republică democratică. Acest lucru însemna că Republica Democratică Azerbaidjan va fi guvernată de oameni aleși de poporul azerbaidjan. Vestea proclamării ADR s-a răspândit în întreaga lume, iar despre aceasta au relatat cele mai importante ziare și posturi de radio.

Anii 1918-1920 reprezintă perioada de formare a conștiinței politice a poporului azerbaidjan, caracterizata de o activizare fără precedent a proceselor de identitate națională. Republica Democratică Azerbaidjan a fost formată în condiții istorice dificile de cataclism politic. Slăbită după Primul Război Mondial, Rusia a fost sfâșiată de intrigile politice și revoluțiile succesive. Marea putere pierduse hegemonia in regiune, iar imperiul, care de-alungul secolelor a ținut națiuni întregi în sclavie, se afla într-o situație de criză.

După revoluția burgheză din februarie 1917, a fost înființat Comitetul Special Transcaucazian, alcătuit din deputați aleși în Duma de Stat Transcaucaziană, iar mai târziu a fost înființat un guvern cunoscut sub numele de Comisariatul Transcaucazian. Guvernul unic nou infiintat a convocat Seimul Transcaucazian pe 14 februarie 1918, la Tbilisi. Seimul, în componența căruia au intrat reprezentanți ai celor trei naționalități principale din Transcaucazia, precum și alte popoare, a declarat, la 9 aprilie 1918, independența Transcaucazului.

Seimul Transcaucazian a înființat la 22 aprilie 1918 Republica Federativă Transcaucaziană formată din Azerbaidjan, Georgia și Armenia, dar, din cauza anumitor factori, acest stat s-a prăbușit după un timp. Pe 26 mai 1918, Georgia s-a retras din Federație și și-a declarat independența. La o zi după acest eveniment, pe 27 mai, a fost convocată prima ședință a Consiliului Național al Azerbaidjanului. Din Prezidiul Consiliului Național făceau parte Mehdi Bey Gadzhinsky, Nasib Bey Yusifbeyli, Khalil Bey Hasmammedov, Mamed Yusif Jafarov, Khudadat Bey Melikaslanov, Jamo Bey Gadzhinsky, Akper aga Sheykhuliislamov și Khosrov Pasha bey Sultanov. Prin vot secret, Mamed-Emin Rasulzade a fost ales președinte al Consiliului Național al Azerbaidjanului.
Pe 28 mai 1918, la reuniunea Consiliului Național, sub președinția lui Hasan Bey Agayev, a fost adoptată Declarația de Independență a Azerbaidjanului. Acest document istoric, care a lăsat o urmă profundă în conștiința națională a poporului azerbaidjan, prevedea urmatoarele: “De azi înainte, poporul azerbaidjan este purtător de drepturi suverane, iar Azerbaidjanul, care cuprinde Transcaucazia de Est și de Sud, este stat independent cu drepturi depline”.

În cel mai scurt timp, Consiliul Național al Azerbaidjanului a format primul guvern al Republicii Democratice Azerbaidjan sub conducerea unui avocat celebru, figură politică marcantă a timpurilor sale, Fatali Khan Khoysky. ADR a devenit prima Republică democratică în întregul Orient, în lumea musulmană și cea turcică.

Având în vedere faptul, că la acea vreme, Baku se afla sub conducerea bolșevicilor (așa-numitul Consiliul de la Baku), primul guvern și-a continuat activitatea în cel de-al doilea oraș ca mărime din Azerbaidjan — Ganja. Una dintre primele preocupări ale noului guvern a fost formarea Armatei Naționale a Azerbaidjanului pentru a elibera orașul Baku și alte zone de coastă ale noii republici, dominate de bolșevici și de aliații lor (în special naționaliștii armeni ai Partidului ‘Dashnaktsutyun’), scopul cărora era să păstreze teritoriile bogate în petrol și alte resurse naturale, sub domnia Rusiei Sovietice, terorizând populația musulmană locală și distrugând așezămintele lor.

La 15 septembrie 1918, o parte a Armatei Naționale a Azerbaidjanului, împreună cu armata caucaziană turcă, care a venit în ajutor, după bătălii lungi și sângeroase, au eliberat orașul Baku, salvând astfel de la exterminare populația azerbaidjană a orașului.

La 7 decembrie 1918 a avut loc deschiderea solemnă a ședinței parlamentului azerbaidjan, format din 120 de deputați ce reprezentau toate partidele democratice și minoritățile naționale ale țării. Prima sesiune a parlamentului a fost deschisă de către ideologul independenței azerbaidjene Mamed-Emin Rasulzade. Indreptându-se spre steagul tricolor, acesta a rostit pentru prima dată cuvintele: “Odată ridicat, steagul nu va cade niciodată!”, care au și devenit ulterior leitmotivul mișcării pentru independența națională și democrație. Acest steag era alcătuit din benzi egale de albastru, roșu și verde, cu o stea cu opt colțuri și o semilună.

Parlamentul ADR a adoptat o serie de legi necesare pentru funcționarea normala a statului: despre cetățenia azeră, despre presă, educație, despre dreptul la vot etc. Universitatea de Stat din Baku, prima instituție de învățământ superior din țară, a fost înființată în perioada ADR, în anul 1919. De asemenea, a fost înființat Muzeul Național de Independență. Evenimentele, implementate într-un timp foarte scurt de acest guvern, au lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei poporului. Asigurarea tuturor cetățenilor a drepturilor egale, indiferent de sex, apartenență națională, politică și religioasă, stabilirea frontierelor de stat, adoptarea atributelor statale azerbaidjene, declararea limbii materne drept limba oficială, au creat o bază solidă pentru viitorul independenței Azerbaidjanului. Măsurile luate în vedrea construirii unui stat democratic în domeniul economiei, culturii, educației, construcției militare sunt principalele direcții care reflectă activitatea de 23 de luni a Republicii Populare Azerbaidjan.

Una dintre cele mai importante realizări ale Republicii Democrate Azerbaidjan a fost recunoașterea independenței Azerbaidjanului de către statele-participante la Conferința de Pace de la Paris. În acest sens, pe 28 decembrie 1918, o delegație condusă de președintele Parlamentului, Alimardan Bey Topchubashev, a fost trimisă în Franța. Drept rezultat al activității intense a delegației a fost recunoașterea pe 11 ianuarie 1920 a independenței Azerbaidjanului de către principalele state ce au participat la Conferința de Pace de la Paris. O zi mai târziu — la data de 12 ianuarie, Consiliul Suprem al Antantei, de asemenea, a recunoscut Republica ‘de facto’.

În data de 22 aprilie a aceluiași an, Parlamentul țării a decis să deschidă misiuni diplomatice în Anglia, Franța, Italia, Elveția, Polonia și Statele Unite ale Americii.

Republica Democratică Azerbaidjan a încetat să mai existe la sfârșitul lunii aprilie 1920, când puterea sovietică s-a impus cu forța ca urmare a agresiunii Rusiei Sovietice în Azerbaidjan. În decembrie 1922, Azerbaidjanul a devenit parte a URSS — mai întâi ca parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Transcaucasiene, iar după dizolvarea sa, ca Republică Sovietică Socialistă a Azerbaidjanului.

Chiar dacă a existat numai 23 de luni, guvernul ADR, căzut sub atacul bolșevicilor, a proclamat idealurile libertății și independenței, iar transmiterea lor generațiilor viitoare revine în sarcina contemporanilor noștri.

Fondatorii Republicii Democratice Azerbaidjan — Mamed-Emin Rasulzade, Fatali Khan Khoysky, Alimardan Bey Topchibashev, Hasan Bey Agayev, Nasib Bey Usubbekov, Mehti Bey Gadzhinsky, Khudadat bey Rafibeyli, Mammad Yusif Jafarov, Aker aga Sheykhulislamov, Teymur bey Makinsky, Samed bey Mehmandarov, Aliaga Shikhlinsky, Sultan Majid Ganizade, Khalil Bey Hasmamedov, Ahmed Bey Pepinov, Shafi Bey Rustambekov, mulți dintre ei au fost reprimați ulterior de autoritățile sovietice, o parte devenind victime ale terorismului armean. Alții au fost forțați să-și părăsească patria și au murit pe pământuri străine. Dar eforturile lor nu au fost zadarnice. Azerbaidjanul modern, care și-a restabilit independența în 1991, nu numai că a păstrat steagul, stema și imnul Republicii Democratice Azerbaidjan, dar a devenit, de asemenea, și succesorul ei politic, continuând lucrarea fiilor glorioși ai Patriei, transformând Azerbaidjanul într-un stat modern juridic, laic.
Republica suverană Azerbaidjan de astăzi este succesoarea Republicii Democratice Azerbaidjan, care a existat în anii 1918-1920. Liderul național al poporului azerbaidjan Heydar Aliyev, vorbind despre rolul ei în istoria poporului, a declarat: ‘De-a lungul existenței sale, Republica Democratică Azerbaidjan a avut realizari majore. Cel mai important este faptul, că anume în Azerbaidjan, pentru prima dată în întreg Orientul, în lumea musulmană, a fost creat un stat, un guvern, pe baza principiilor democratice de guvernare. Astfel, în Azerbaidjan au fost puse bazele unei independențe depline, a democrației și a unei guvernări democratice. Pentru toate acestea și alte servicii din diverse domenii, activitatea desfășurată de Republica Democratică Azerbaidjan într-o perioadă scurtă de timp, a fost foarte mult apreciată. Sper că această perioadă remarcabila va fi reflectata mereu în istoria Azerbaidjanului, iar generațiile viitoare vor aprecia la modul cuvenit realizarile Republicii Democrate Azerbaidjan. ”

Embassy of the Republic of Azerbaijan
in Romania

Grigore Gafencu 10, Sector 1,
014132, Bucharest, Romania
Tel: +40 21-233.24.66 (84)
Fax: +40 21-233.24.65

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.