Avion prăbuşit în Indonezia. Cel puţin 188 de persoane se aflau la bordul aeronavei/ Epava a fost găsită

Cel puţin 188 de persoane se aflau la bordul avionului Boeing 737 MAX 8 al companiei Lion Air, care s-a prăbuşit luni la scurt timp după ce a decolat din Jakarta, au informat mai mulţi oficiali indonezieni, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un purtător de cuvânt al agenţiei indoneziene pentru operaţiuni de căutare şi salvare a declarat că avionul a pierdut contactul cu turnul de control la 13 minute de la decolare.

Epava avionului a fost găsită în apropierea locului în care avionul companiei Lion Air a pierdut contactul cu turnul de control.

“Nu ştim încă dacă există supravieţuitori. Sperăm, ne rugăm, dar nu putem confirma”, a declarat Muhmmad Syaugi, şeful agenţiei indoneziene pentru operaţiuni de căutare şi salvare.Cursa JT-610 a decolat din Jakarta luni dimineaţă la ora locală 6.20. Avionul ar fi trebuit să aterizeze o oră mai târziu în Pangkal Pinang.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.