BREAKING: Brexit avansează. Reuniune a liderilor UE pentru a semna ACTELE oficiale de „divorţ” UE-Marea Britanie

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a stabilit că liderii din cadrul Uniunii Europene se vor reuni pe data de 25 noiembrie pentru a semna acordul privind termenii de retragere a Marii Britanii din Blocul comunitar, relatează site-ul agenţiei Dpa.Reprezentanţii statelor membre UE vor analiza textul documentului în următoarele zile.

“Dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, liderii UE se vor întâlni pe 25 noiembrie pentru a finaliza înţelegerea”, a declarat Tusk.

“Deşi sunt trist să vă văd plecând, voi face tot ce pot pentru a face această retragere cât mai uşoară pentru ambele părţi, atât pentru voi, cât şi pentru noi”, a afirmat preşedintele Consiliului European.

Miercuri, negociatorii UE au informat că a fost făcut un “progres decisiv” în eforturile de a asigura că Marea Britanie nu se va retrage în luna martie din UE fără un acord.

Premierul Theresa May a anunţat miercuri seară că Guvernul de la Londra a ajuns la un acord privind termenii retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat joi că eforturile nu s-au încheiat. Eforturile presupun finalizarea unei declaraţii comune în care este subliniată viitoare relaţie între Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Textul documentului menţionează includerea unei opţiuni de extindere până la 21 de luni a perioadei de tranziţie, care va fi declanşată după retragerea Marii Britanii din UE.

După ce acordul va fi aprobat de Consiliul European va intra în procedura de ratificare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.