Care este starea lui Mihai Tudose, după infarctul suferit ieri. Mesajul lui Victor Ponta

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că fostul prim-ministru Mihai Tudose, care a suferit marţi un infarct miocardic, se simte bine, exprimându-şi totodată încrederea că în curând acesta se va implica în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2019, relatează Agerpres.

“Din fericire, Mihai se simte foarte bine şi sunt convins că va fi foarte repede alături de noi, în campanie, în bătăliile pe care le avem”, a spus Ponta, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Pro România a precizat că a discutat personal cu Mihai Tudose, după intervenţia medicală suferită.

“Am vorbit chiar cu el, nu am vorbit cu medici. Nu stă nimeni la căpătâiul lui – ştiţi că unii mint atât de mult încât la un moment dat minciunile lor devin subiect de folclor, cu căpătâiul… E bine, e în spital şi foarte curând va fi alături de noi”, a adăugat el.

De asemenea, liderul Pro România a anunţat că Mihai Tudose va ocupa locul trei pe lista candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

“O spun cu toată încrederea: Mihai îşi va reveni foarte repede şi va fi alături de noi în această bătălie. Cu experienţa pe care a acumulat-o, a fost timp de 15 ani unul dintre reprezentanţii României în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – această latură europeană a carierei lui Mihai Tudose mai puţin cunoscută – nu se duce să vorbească despre Europa, fără să ştie despre ce e vorba”, a spus Ponta.

Mihai Tudose a suferit marţi un infarct miocardic extins, fiindu-i montate două stenturi. Marţi, într-o postare pe Facebook, Mihai Tudose afirma că a suferit “un mic incident” pe fondul oboselii acumulate, dar l-a trecut cu bine şi în două zile revine “la treabă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.