Cine a semnat Boneta de Bucătar a Sărbătorii Gustului ?

Fiecare Chef din cei 16 care fac parte din Clubul Chefs des Chefs și-au pus semnătura pe boneta de bucătar a festivalului Sărbătoarea Gustului și susțin festivalul, scopul și motto-ul său : Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă.

Boneta de bucătar a festivalului Sărbătoarea Gustului este un simbol și elementul central, iar ea este dăruită tuturor celor care iau parte în acest festival.

Clubul Chefs des Chefs este considerat cea mai exclusivistă asociație gastronomică din lume. Mai exact, pentru a putea fi admis trebuie să fii bucătarul personal, aflat în exercițiu, al unui șef de stat sau casa regală.

În 1977 Gilles Bragard este cel care face posibilă întâlnirea dintre chef-ul de la Casa Alba și cel de la Palatul Elysée. Ideea s-a născut din faptul că șefii de stat aveau diverse întâlnirii, fără ca bucătarii lor să ajungă să se cunoască. Lui Gilles Bragard , un “locavore” cunoscut, îi plăcea să descopere bucătăria tradițională a țărilor pe care le vizita.

Dincolo de latura care ține de prietenie, noi încercăm de fapt să ne facem cunoscută filozofia de viață. Bucătăria pe care o preferăm este de cele mai multe ori cea a propriilor mame, deci e important să încercăm să conservăm rădăcinile culinare ale țărilor noastre, pentru că de multe ori fuzionarea diverselor bucătării naște adevărate confuzii. Este deci necesar să ne putem regăsi reperele. Iar bucătăria de bună calitate naște tratate de calitate! Acordurile bune se semnează în jurul unei mese bune, așadar se poate spune că rolul chefilor este esențial în diplomație. Ei sunt responsabili zilnic de sănătatea președinților, având întotdeauna preocuparea pentru hrana sănătoasă. Chefii aflați în serviciul șefilor de stat nu au nevoie să caute clienți. Astfel, notorietatea Clubului servește doar marilor cauze.

O dată pe an acești chefi sunt primiți la reuniunea lor anuală ca niște adevărați președinți sau regi. Pentru o săptămână ei se află de cealaltă parte a cratiței.

Fabrizio Boca, chef la Quirinal: “după numeroase călătorii am avut șansa să lucrez pentru președinția italiană. Suntem doar șase în bucătărie și pregătim preparate din bucătăria tradițională italiană.Toate preparatele se realizează în bucătăria noastră, utilizăm produse locale, le comandăm de pe întreg teritoriul italian, astfel că invitații pot degusta diversele specialități al țării noastre. În mod evident eu ador pastele, dar este interesant să descopăr cu ocazia reuniunilor anuale specialități din alte țări.”

Christian Garcia, chef la palatul princiar al Monaco: “Din 1987 mă aflu în serviciul familei princiare. Suntem în număr de patru la palat, iar prințul este foarte apropiat de noi. El cultivă produse Bio într-o grădină mică și vine aproape zilnic dimineața să discute meniul zilei. Colaborăm constant cu țăranii din împrejurimi, deoarece utilizăm legume naturale, de prima producție. Când ai produse de bună calitate și le poți asezona, bucătăria este ușoară. Cuplul princiar este foarte “gourmet”. Având mereu aceeași meseni ești nevoit să devii cât mai creativ și imaginativ. Pentru perioadele când prințul nu poate ajunge în bucătărie utilizăm un caiet de notițe prin care prințul poate ține legătura cu noi și poate valida meniurile.
În calitate de președinte al asociației, pot spune că este cel mai exclusivist club din lume, deoarece nu există decât un reprezentant pe țară. Ne bucurăm să fim invitați ai Președintelui Obama, ai Cancelariei Doamnei Angela Merkel sau la Palatul Buckingham. Iar datorită lui Paul Bocuse clubul nostru a fost cu adevărat organizat pentru a putea pune în lumină diverșii chefi, cei care reprezintă gastronomia propriilor țări în fața marilor figuri politice ale lumii.

În ceea ce privește felul meu de mâncare preferat este vorba de rețeta mamei mele de omleta cu cartofi, în general bucătăria mediteraneeană, scăldată în soarele verii, cu legume diverse, ca vinete, roșii…”
Cris COMERFORD, chef executiv al Președintelui Barak Obama, al Statelor Unite, angajat al Casei Albe: “Am debutat în 1996 ca sub-chef în timpul mandatului lui Bill Clinton și am devenit chef în timpul mandatului lui Bush. În 2009 la venirea lui Barack Obama, am fost din nou confirmată ca chef. Avem evenimente zilnic și organizăm frecvent dineuri pentru 300 de persoane. Ne place să servim sortimente de brânză din întraga lume și pentru că Președintele Obama este foarte deschis utilizăm multe produse din grădina proprie. Datorită apariției Clubului putem învăța mai multe despre fiecare membru și experiența lui, ceea ce permite o mai bună înțelegere a tradițiilor culinare ale fiecărei țări. Îmi voi aminti mereu de reuniunea din Elveția, la care s-au preparat rețete absolut minunate”.

In data de vineri 17 iulie, în nordul Italiei, pe domeniul Acquerello, nouăsprezece bărbați și o femeie, de naționalități diferite, iau loc la o lungă masă, fiecare purtând o vestă albă, pe care au fost cusute numele fiecăruia, precum și drapelul țării de origine. Deși nu par a avea tocmai aerul unor diplomați, totuși de un astfel de exercițiu delicat trebuie să se ocupe. “Clubul chefs des chefs” (CCC), asociația gastronomică cea mai exclusivistă din lume care gătește zilnic pentru cei mai puternici oameni ai planetei se confruntă acum cu o misiune delicata: trebuie să elaboreze un meniu pentru cei două sute de șefi de stat ce vor asista la COP21.

Este principala problemă a bistro-diplomației: să respecți tradițiile fiecărei țări, să veghezi asupra reglajului fin al evenimentului.

Guillaume Gomez, chef la Elysée din 2014, după Bernard Vaussion, din 1974. Ť Când o serviți pe regina Angliei de douăzeci și cinci de ani, cum o face Mark Flanagan, sau pe prințul Albert de Monaco de când s-a născut cum o face Christian Garcia (actualul presedinte al CCC), și în cazul meu de cel puțin cinci ani, pe președintele Franței, aveți obligația să fiță creativi ť. Repunerea în chestiune este deci constantă, iar Guillaume Gomez, cel mai bun angajat al Franței în 2004, nu trebuie să impună un stil propriu, ci să privilegieze varietatea de produse, de rețete, de modalități de prezentare, zi după zi. Si atunci când sunt primiți șefi de stat străini, i se poate întâmpla Ťsă pună accent pe bucătăria franceză, introducând totodată căteva elemente originare din țara invitatuluiť.
Cei 16 Chefi care au semnat boneta de bucătar Sărbătoarea Gustului, prestigioși chefi care conduc bucătăriile Președințiilor și Caselor Regale din lumea întreagă, precum:

Fabrizio Boca — Chef la Palatul Quirinal — Președinția Italiei
Guillaume Gomez — Chef la Palatul Elysée — Președinția Franței
Cristeta Comerford — Chef la Casa Alba — Președinția USA
Ulrich Kerz — Chef la Cancelaria Primului Ministru al Germaniei
Christian Garcia — Chef al Prințului Albert al II-lea de Monaco
Shalom Kadosh — Chef la Cancelaria Primului Ministru al Israelului
Mark Flanagan — Royal Chef la Majestatea Sa Regina Angliei
Tim Wasylko — Chef la Cancelaria Primului Ministru al Canadei
Jesper Vollmer — Chef al Majestăți Sale Regina Margareta a II-a a Danemarcei
Franck Panier — Chef la Majestatea Sa Mare Duce de Luxemburg
Hilton Little — Chef la Președinția Republicii Africa de Sud
Ingimar Ingimarsson — Chef la Președinția Islandei
Machindra Kasture — Chef la Președinția Republicii India
Kent Arnon Masanglong — Chef la Palatul Regal al Tailandei
Taigo Lepik — Chef la Președinția Republicii Estonia
David Destinoble — Chef la Cancelaria Primului Ministru al Republicii Haiti

www.sarbatoarea-gustului.ro & www.facebook.com/SarbatoareaGustului

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.