Meteorologii avertizează că în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se vor acumula cantităţi de 15…25 l/mp şi izolat peste 35 l/mp, iar în zona înaltă stratul de zăpadă nou depus va fi consistent şi vântul va avea intensificări cu rafale de 65…70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Pe de altă parte, în regiunile sudice şi sud-estice temporar vor fi precipitaţii, predominant ploi, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h şi izolat 70 km/h. Vor fi depuneri de polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia şi în jumătatea de sud a Moldovei. În nordul Olteniei şi al Munteniei, cantităţile de apă vor fi în general de 20…30 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.
Vineri a intrat în vigoare şi o informare meteorologică de precipitaţii moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, polei, valabilă până duminică dimineaţa, la ora 06.00. Potrivit ANM, în intervalul menţionat, aria precipitaţiilor, în general moderate cantitativ, se va extinde începând din sud-vestul ţării. În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, în nordul Moldovei, Banat şi Crişana, precum şi la munte vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitaţii mixte. Temporar vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, dar şi pe crestele montane, unde ninsoarea va fi temporar viscolită.