Curatare injectoare masina si orice alt autovehicul

Ce se întâmplă în injector ?

În injectoarele electronice şi cele mecanice de-a lungul exploatării se creează depozite de reziduri datorită compoziţiei organice a benzinei, şi a impurităţilor din aceasta ce trec de filtrele care au rolul să le oprească. Ciclurile repetate de pornire-funcţionare-oprire implicând schimbarea temperaturii motorului creează în timp modificarea parametrilor injectoarelor datorită acumulării de reziduuri în injector; după oprirea motorului componenta “light” din benzina rămasă în injector se volatilizează, iar impurităţile (răşini, lacuri, ceară, rugină) din benzină se depun în extremitatea inferioară a injectorului. Acestea se ard datorită supraîncălzirii injectorului după oprirea motorului şi în timp ajung să creeze depozite care obturează sau chiar blochează orificiile (dimensiuni de ordinul micronilor) prin care se pulverizează benzina; de asemenea aceste depozite nu mai permit închiderea perfectă a valvei din injector. Prin procesul de curatare sistem de injectie se pot rezolva toate problemele!

Dacă injectorul nu mai reuşeşte să pulverizeze benzina conform parametrilor proiectaţi, dacă cantitatea de benzină introdusă în cilindru nu mai poate fi controlată şi în concordanţă cu regimul de funcţionare al motorului atunci funcţionarea în condiţii optime a motorului este compromisă. De exemplu dacă injectorul nu închide perfect după oprirea motorului, presiunea din circuitul de alimentare cu benzină va forţa scurgerea unei cantităţi de benzină prin injector în galeria de admisie până la scăderea presiunii din circuitul de alimentare la valori aproape de zero.

Problemele generate de funcţionarea defectuoasă a unui injector sunt multiple – porniri grele la rece şi la cald sau chiar imposibilitatea pornirii, ezitări in momentul accelerării, lipsa de putere a motorului, cuplu motor scăzut, consum ridicat de combustibil, relanti instabil si neregulat, emisii de noxe peste limita normală, avarierea convertorul catalitic şi a senzorul lambda.

Ce moduri de curăţare exista?

Există două modalităţi de curăţare, defapt una de curăţare şi testare şi una de întreţinere.

Injectoarele se pot efectiv curăţa şi testa doar dacă sunt demontate de pe motor; ele sunt montate pe un echipament specializat de testare şi diagnoză unde sunt verificate înainte şi după un ciclu de curăţare cu ultrasunete

Injectoarele se pot curăţa (întreţine) prin nedemontarea lor de pe motor, alimentând motorul cu o soluţie agresivă faţă de depunerile care se doresc îndepărtate şi funcţionarea acestuia, timp limitat, la turaţia de mers în gol. Din păcate nu se poate “măsura” precis rezultatul acestei operaţiuni, nu se pot depista defecte de solenoid, nu se poate verifica atomizarea fluxului de benzină pulverizat de injector, nu se poate verifica tipul şi corectitudinea fluxului, nu se pot face măsurătorile volumetrice şi nu se pot compara volumele de combustibil livrate de injectoare, care pot să difere în proporţie de max. 4%.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.