DIICOT a trimis probele ADN către FBI. Explicația șefului DIICOT

DIICOT a solicitat ajutorul Biroului Federal de Investigaţii pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic în cazul Luizei Melencu.

De asemenea, DIICOT cere ajutorul FBI pentru a stabili profilul psihologic/comportamental al lui Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.

“Prin ordonanţa din data de 20.09.2019, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus efectuarea unei cereri de asistenţă judiciară în materie penală cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, respectiv Biroul Federal de Investigaţii (FBI), având drept obiect efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial şi cromozomial) al victimei majore, analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat, la Institutul Naţional de Medicină Legală ‘Mina Minovici’ efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial”, se arată într-un comunicat publicat miercuri de DIICOT.

Conform DIICOT, în acest sens au fost puse la dispoziţia Biroului Federal de Investigaţii fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei.

De asemenea, prin aceeaşi comisie rogatorie, s-a solicitat asistenţă specialiştilor din cadrul FBI în vederea stabilirii profilului psihologic/comportamental al inculpatului Gheorghe Dincă.
Procurorul șef al DIICOT: Probele au fost trimise către SUA

Autorităţile judiciare din România au trimis către SUA probe de material genetic care vor fi analizate prin extragerea ADN-ului mitocondrial, metodă pe care Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” nu este omologat să o realizeze, a anunţat, miercuri, procurorul şef al DIICOT Felix Bănilă.

Rezultatul este aşteptat într-un termen de peste o lună.

“Nu este vorba despre o lipsă de încredere în Institutul nostru, ci pur şi simplu este vorba de faptul că o procedură de acreditare a unei noi metode este de durată, iar cooperarea dintre noi şi autorităţile din Statele Unite ale Americii permite o astfel de cooperare”, a spus procurorul şef al DIICOT, conform news.ro.

Acesta a explicat totodată că, în ceea ce priveşte realizarea unui profil psihologic al lui Gheorghe Dincă de către un specialist american, “este vorba despre solicitarea unei opinii secundare pentru a ne forma convingerea cu privire la sinceritatea inculpatului”.

Felix Bănilă a anunţat că mama Luizei Melencu, Monica Melencu, a fost invitată să meargă joi la sediul DIICOT pentru a spune dacă este sau nu de acord cu recoltarea de probe biologice.

COMUNICATUL DIICOT:

Prin ordonanța din data de 20.09.2019, procurorii DIICOT – STRUCTURA CENTRALĂ au dispus efectuarea unei cereri de asistență judiciară în materie penală cu autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, respectiv Biroul Federal de Investigații (F.B.I.), având drept obiect efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial și cromozomial) al victimei majore, analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial.

În acest sens, au fost puse la dispoziția Biroului Federal de Investigații, fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei.

Prin aceeași comisie rogatorie, s-a solicitat asistența specialiștilor din cadrul F.B.I. în vederea stabilirii profilului psihologic/comportamental al inculpatului DINCĂ GHEORGHE.
Precizăm faptul că, în cauză nu există date sau indicii care să conducă la ipoteza implicării în vreun fel a vreunui cetățean american în activitățile ce formează obiectul dosarului de urmărire penală, iar efectuarea unei comisii rogatorii cu Statele Unite ale Americii este motivată exclusiv de înalta specializare a F.B.I. în materia analizelor și expertizelor în cauze de acest gen.

Precizăm faptul că activitățile procedurale ce privesc partea civilă MELENCU MONICA GEORGETA se află în conexitate cu activitățile anterior menționate.

Partea civilă, numita MELENCU MONICA GEORGETA, a fost citată pentru data de 26.09.2019, în vederea punerii în executare a autorizării emise la data de 23.09.2019 de către Tribunalul București.

Sursa: DIICOT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.