Distrofia musculară – familii și specialiști împreună pentru aceeași cauză

Asociația Suport Mastocitoză România vă informează cu bucurie că Asociația Proiectul Părinților pentru Cercetare și Asistență în Distrofia Musculară, în parteneriat cu Asociația Neurocare, organizează în data de 1 aprilie 2017 evenimentul ‘Distrofia musculară — familii și specialiști împreună pentru aceeași cauză’, începând cu ora 10:00, la Sala Dalles din București.

Organizăm o sesiune de comunicări și informare asupra noutăților legate de diagnosticul și mamagementul acestor maladii severe, precum și modalități de implementare a îngrijirii multidisciplinare a bolilor neuromusculare în țara noastră.

Aducem copiii cu distrofie musculară și părinții lor alături de specialiști implicați în îngrijirea acestora. Astfel, vom oferi copilului cu distrofie musculară și familiei sale oportunitatea de a face parte din echipa multidisciplinara atât de necesară lor, iar specialiștilor oportunitatea de a înțelege perspectiva celor aflați de partea cealaltă a actului lor medical.

Nimic nu este prea complicat, nimic nu este tabu — evenimentul are ca scop expunerea într-un mod clar a informațiilor stiintifice aparute în ultima perioada, și încurajează dialogul părinte — pacient — echipă medicală, comunicare de mare valoare în managementul copiilor cu afecțiuni cronice în vederea menținerii unei bune calități a vieții si a implementării terapiilor de noua generație în tratarea lor.

Demonstrăm cum, dincolo de cifre din statistici, implicăm toți factorii interesați în cauza unei categorii speciale de copii care au nevoie de dragoste, acceptare, sprijin, implicare.

Vă asteptăm să fiți alături de noi pentru viață!

Vă rugăm să confirmați prezența la eveniment prin e-mail sau mesaj telefonic până pe data de 18 Martie 2017

Persoana de contact:

Tudorache Isabela

Email: isatudo@yahoo.com

Mobil: 0040 745 007 589

,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.