Ludovic Orban: Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Senat a creat o bulversare totală a Parlamentului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, făcând referire la susţinerea PSD pentru Teodor Meleşcanu la funcţia de preşedinte al Senatului, că ceea ce s-a întâmplat “a creat o bulversare totală a Parlamentului”.

“Mărturisesc că ceea ce s-a întâmplat astăzi la Senat a creat o bulversare totală a Parlamentului. La ora actuală ne punem întrebarea cu cine trebuie să stăm de vorbă la ALDE, dacă preşedintele partidului habar n-avea că Meleşcanu, care este vicepreşedinte al partidului, este candidat pe locul lui după ce şi-a dat demisia (…). Se pare că unii, pe măsură ce avansează în vârstă, încep să dea în mintea copiilor”, a declarat Ludovic Orban, la postul B1TV.

Referitor la atitudinea unor reprezentanţi ai Pro România sau ALDE care ar susţine, în urma unor negocieri, actualul Guvern, liderul PNL a afirmat că aceştia trebuie să se decidă dacă sunt “cu Guvernul sau cu opoziţia”.

Orban a spus că actualul Executiv nu mai are din punctul său de vedere nicio legitimitate şi că “PNL este gata să facă orice pentru a pune punct acestei guvernări”.

Preşedintele liberal a mai opinat că social-democraţii nu vor să părăsească guvernarea deoarece “au conştiinţa faptului că dacă pleacă de la guvernare, PSD se va face praf şi pulbere”.

PSD îl va susţine pentru funcţia de preşedinte al Senatului pe Teodor Meleşcanu, a anunţat luni premierul Viorica Dăncilă.

“Noi îl susţinem pe domnul Teodor Meleşcanu. (…) Sunt multe opţiuni, s-a votat şi îl susţinem pe domnul Teodor Meleşcanu”, a declarat Dăncilă după şedinţa grupului parlamentar al PSD de la Senat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.