Omul dorit pe “banca” Simonei Halep ar fi câştigat o avere din bonusuri

Sascha Bajin pare a fi numele ales de Ion Ţiriac şi Virginia Ruzici pentru a o antrena, în viitor, pe Simona Halep. Germanul trebuie acceptat, însă, şi de sportiva noastră. Lucrurile sunt departe de a fi clare, mai ales că tehnicianul neamţ pare să negocieze la “sânge” contractele.

Aleksandar Bajin a urcat, în ultimul deceniu, de la statutul de partener de antrenament al Serenei Williams, la cel de cel mai bun antrenor din lume. Distincţie pe care a primit-o la final de 2018, după ce sub comanda sa Naomi Osaka a avut o ascensiune fulminantă, cucerind titlul la US Open. Ulterior, cu el alături, nipona a câştigat şi Australian Open, devenind prima în lume.

Dar, ulterior, cei doi şi-au separat drumurile, lucru care i-a surprins pe mulţi. Osaka a negat că la mijloc ar fi fost vorba de neînţelegeri legate de bani, însă foarte multe voci au creditat această idee. Concret, deşi Bajin nu cerea un salariu foarte mare, prin comparaţie cu tehnicienii de top, acesta ar fi avut grijă să pună în contract clauze pentru câştigarea unui Grand Slam. Iar suma ar fi fost uriaşă. Cum Osaka s-a impus la două turnee de Mare Şlem la rând, în conturile lui Bajin ar fi intrat sume impresionante, lucru care nu a fost tolerat foarte bine de Naomi.

Antrenor Halep | Balanţa perfectă între chimie şi salariu

Din acest punct de vedere, Simona trebuie să fie foarte atentă, dacă se va ajunge vreodată să se discute concret despre un contract. Sportiva noastră i-ar fi plătit lui Cahill o sumă foarte mare (1.000.000 de dolari). Ulterior, ea a lucrat cu Van Cleemput, dar colaborarea s-a terminat după doar un turneu, între cei doi neexistând chimie. Conform presei belgiene, fostul antrenor al lui Goffin ar fi cerut 200.000 de euro pe an, o sumă mai degrabă mică pentru un tehnician de top.

Evident, Simona Halep caută un raport ideal calitate-preţ, dar viitorul tehnician va trebui să îi asigure în primul rând acel confort psihic găsit în relaţia cu Darren Cahill. Pe lângă sumele puse în joc, va fi foarte important ca sportiva noastră să fie pe aceeaşi lungime de undă cu viitorul antrenor.

O eventuală colaborare cu Bajin este în acest moment doar la stadiul de proiect, cei doi urmând să lucreze abia odată sezonul de zgură început. Până atunci, Simona se concentrează pe ce are de făcut la Indian Wells, turneu transmis în direct de Digi Sport, în perioada 6-17 martie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.