Președintele Transelectrica, Marius Carașol, și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o

Președintele Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, și-a trecut în CV o diplomă pe care nu a obținut-o, susținând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București.

Astfel, Universitatea Politehnica din București a transmis printr-un comunicat de presă că persoana respectivă a fost student al Universității, dar că nu a terminat studiile.

”Comunicăm faptul că diploma cu seria D, nr. 0286614 din 2005, nu a fost eliberată de Universitatea Politehnica din București (UPB), Facultatea de Electrotehnică. Persoana menționată de dvs. în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile.” – se arată în adresa transmisă de Universitatea Politehnica din București.

În nota biografică publicată pe site-ul Transelectrica se arată că ”Domnul Marius Dănuț CARAȘOL este absolvent al Facultății de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București”.

Contactat de Știrile Pro Tv pentru a comenta această informație, Marius Dănuț Carașol a spus că nu poate să vorbească, pentru că este într-o ședință: ”Rugăminte, luați legătura cu colega de la comunicare, că nu pot să vorbesc. Mulțumesc mult de tot, sănătate!”

De asemenea, în C.V.-ul publicat pe site-ul Transelectrica se arată că ar fi absolvit Universitatea Politehnica din București.

Pe de altă parte, compania Transelectrica a transmis un comunicat în care anunță că i-a cerut lui Carașol să prezinte toate documentele de atestare a studiilor în original.
Comunicatul integral al companiei Transelectrica:

”Ca urmare a informațiilor publicate în presă referitoare la autenticitatea studiilor președintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, domnul Marius-Dănuț CARAȘOL, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări:

– În vederea clarificării acestei situații, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuț CARAȘOL toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica București pentru validarea autenticității acestora;

– În măsura în care autoritățile abilitate să autentifice documentele de studii ale domnului Marius-Dănuț CARAȘOL se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale și statutare;

– Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate și responsabilitate această problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel național și o companie listată la Bursa de Valori București.”

Sursa: Pro TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.