Primele imagini cu jurnalistul arestat în Belarus: ”Colaborez cu anchetatorii”

Scandalul avionului deturnat în Belarus se amplifică după apariția unei înregistrări video cu jurnalistul Roman Protasevici.

“Personalul se comportă cu mine într-un mod complet adecvat şi respectând legea, colaborez cu anchetatorii şi am trecut la mărturisiri cu privire la organizarea tulburărilor în masă.” – spune bărbatul.

Opoziția reclamă însă că filmarea a fost făcută sub constrângere.

Disidentul este urmărit penal în Belarus pentru infracţiunea pedepsită cu 15 ani de închisoare.

Între timp, mai multe țări europene şi Statele Unite condamnă modul în care o cursă comercială, ce zbura pe o rută internă a Uniunii, a fost forţată să aterizeze la Minsk sub pretextul unei ameninţări cu bombă.

Plecat din Atena, avionul RyanAir se pregătea să coboare spre Vilnus, Lituania, când a fost forţat să aterizeze la Minsk, escortat de un MIG 29 al forţelor militare belaruse. Preşedintele Alexander Lukaşenko a dat personal ordinul pentru această întoarcere forţată din drum a aeronavei comerciale – după o pretinsă alertă cu bombă. Mobilul real era debarcarea jurnalistului şi activistului belarus Roman Protasevici, aflat la bord.

În cele din urma, cursa RyanAir şi-a continuat drumul, ajungând la Vilnius cu întârziere de peste şapte ore.

Pasager: „Tocmai veniseră (securitatea din Minsk). Cred că, în primul rând, l-au dat jos din avion pe tipul acela (jurnalistul), apoi au început să debarce toţi pasagerii.”

Pasager: „Ei pot pretinde că e o alertă cu bombă, să-ţi oprească avionul, dar, cu siguranţă, a fost o minciună. Au adus câini acolo doar ca o acoperire pentru alerta pretextată, adevărul e că doar voiau să aresteze pe cineva.”

Ingrida Šimonytė, prim-ministrul Lituaniei: „Este un act de terorism fară precedent împotriva cetățenilor UE și ai altor țări.”

Svetlana Tsikhanouskaya, liderul opoziției din Belarus: „De acum încolo, nicio persoană care călătorește deasupra Belarusului, nu are garanția unui zbor sigur.”

Şase pasageri au rămas la Minsk: jurnalistul arestat, prietena acestuia, dar şi patru membri ai KGB, serviciul de securitate din Belarus, care ar fi creat diversiunea alertei cu bomba, folosită drept pretext.

Incidentul a stârnit un noian de reacţii de indignare şi condamnare vehementă.

Adina Vălean, Comisarul Transporturilor: „Este inacceptabil ca în condiții de pace să ai o astfel de experiență de la un vecin, în spațiul aerian. Uniunea Europeană va da o recomandare de ocolire a spațiului aerian Belarus. Este un semnal foarte puternic că nu avem încredere că această țară poate asigura siguranța zborurilor care survolează teritoriul lor.”

“Acest comportament ilegal şi scandalos va avea consecinţe.” – a declarat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Și secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat un “act şocant”, declarând că administraţia Biden vă stabili cu partenerii săi europeni următorii paşi.

Lidera opoziţiei din Belarus a fost, ea-însăși, silită să ia calea exilului în Lituania, anul trecut.

Svetlana Tsikhanouskaya, liderul opoziției din Belarus: „Un avocat încearcă să ia legătură cu jurnalistul arestat, sunt sigură că acesta se afla într-o situație îngrozitoare. Sunt convinsă că e torturat pentru că știe multe informații.”

Roman Protasevici este co-fondator al canalului NEXTA, platforma pe care adversarii lui Lukașenko distribuie informații și anunță când sunt organizate demonstrații antiguvernamentale. În 2019, a fugit din țară, însă a continuat să critice regimul lui Lukașenko din exil, în Lituania. K.G.B. -ul din Belarus l-a trecut pe Roman Protasevici pe lista teroriștilor și, dacă va fi acuzat și condamnat pentru terorism, riscă pedeapsa cu moartea.

Protasevici era pe radarul KGB încă din adolescență, când a fost exmatriculat atât din liceu, cât și din facultate, pentru participare la proteste anti-regim.

Sfidătoare, Rusia – aliata tradițională a regimului Lukashenko, acuză Occidentul de ipocrizie.

“Este șocant că Occidentul cataloghează incidentul din spațiul aerian al Belarusului drept șocant. Ori erau șocați și de aterizarea forțată, în Austria, a avionului în care se afla președintele bolivian, la cererea SUA, ori n-au de ce să fie șocați de conduita similară a altora.” – a comentat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Rus de Externe.

Alena Kudzko, Director GLOBSEC Policy Institute: „Lukashenko transmite foarte clar mesajul că nu-i pasă de comunitatea internațională, de normele și regulile ei. Singura lui șansă de a rămâne la putere este să-și vâneze oponenții prin orice mijloace. În plus, are sentimentul că e mai presus de lege, că scapă nepedepsit. Sancțiunile de anul trecut nu l-au prea afectat.”

Zeci de oficiali din Belarus, inclusiv președintele Lukașenko, sunt deja sub regimul unor sancțiuni impuse de Uniunea Europeană – inclusiv interdicții de călătorie și înghețarea activelor, că răspuns la represiunea asupra oponenţilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.