Uganda a direcţionat arme importate din ţări europene, inclusiv România, către Sudanul de Sud, în pofida embargoului asupra armelor impus de UE, potrivit unui raport al Conflict Armament Research, în care se precizează că nu există indicii că statele exportatoare ştiau de transferul armelor.Raportul este o “imaginea criminalistică a modului în care interdicţiile privind transferurile de arme către părţile implicate în conflict au eşuat”, a declarat James Bevan, directorul executiv al organizaţiei Conflict Armament Research, informează agenţia The Associated Press.Mii de arme de asalt şi milioane de cartuşe din România, Bulgaria şi Slovacia au fost exportate în Uganda, care apoi le-a transferat autorităţilor din Sudanul de Sud, în pofida embargoului UE asupra armelor ce vizează părţile implicate în conflictul civil din ultima ţară.
Cât priveşte ţările exportatoare, nu există element care să sugereze că acestea erau complice, ori măcar conştiente de deturnarea armelor.
După aproape cinci ani de lupte intense, părţile implicate în războiul civil din Sudanul de Sud au semnat în septembrie un acord de pace pentru a pune capăt conflagraţiei în urma cărora aproape 400.000 de oameni au murit, iar alte câteva milioane s-au refugiat în ţările vecine. De-a lungul războiului au au fost încheiate şi apoi încălcate mai multe armistiţii şi acorduri de pace.