Ritmuri inedite de jazz turcesc în România

Golden Horn Brass, cea mai renumită trupă turcească de jazz și muzică clasică, vine la București, pentru un concert unic de jazz turcesc organizat de Institutul Cultural Turc Yunus Emre, împreună cu Ambasada Turciei. Evenimentul marchează 6 ani de când Institutul Cultural Turc Yunus Emre le oferă românilor experiența culturii, artei și civilizației din Turcia. Concertul va avea loc în data de 6 noiembrie 2017, începând cu ora 19:00, la Teatrul Național București, Sala Studio. Accesul în sală este gratuit și se face doar pe bază de rezervare la 021.211.13.16.

Golden Horn Brass prezintă sunete noi și combinații neobișnuite de instrumente, care alcătuiesc o experiență nouă, cea a jazzului turcesc. Cei cinci membri ai trupei Golden Horn Brass, PETER KORNER (trombon), NORIYOSHI MURAKAMI (tubă), JULIAN LUPU (trompetă), ELMAR AZIMZADE (trompetă) și BEGUM AZIMZADE, sunt muzicieni cu studii importante și concerte pe scene de prestigiu din Europa.

Ei sunt renumiți și ca membri ai Orchestrei Simfonice din Bilkent, Orchestrei de Stat pentru Opera și Ballet de la Istanbul, Conservatorului de Stat al Universității Mimar Sinan. Golden Horn Brass interpretează genuri noi de baroc și jazz și combină melodii populare clasice, jazz, pop și anatolian cu stilul lor unic, într-o sinteză muzicală a culturilor turcești.

Quintetul Golden Horn Brass a fost fondat de Begüm (Gökmen) Azimzade în iulie 2004, cu scopul de a crește popularitatea muzicii orientale, prin instrumentele muzicale inedite: corn, trombon, tubă și trâmbiță. Încă din 2007, Golden Horn Bras își dorește să apropie cât mai mult elevii de muzica și de artă prin intermediul unor concerte educaționale pe care le desfășoară în școli. În acest scop, ei au dezvoltat cu meticulozitate un repertoriu colorat, variind de la perioada barocă până la prezent, precum și comandând multor compozitori turci să scrie piese pentru ei.

Partenerii evenimentului sunt: Ambasada Republicii Turcia, Anchor Group, Turkish Airlines, PiArt Vision și restaurantele Divan.

Parteneri media: Kanal D, AGERPRES, Radio România Actualități, Revista Avantaje și Nine O’Clock.

RSVP: Mădălina Barbărasă, Co-founder PiArt Vision, madalina.barbarasa@piartvision.com, 0755.778.405

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.