Surpriza VINVEST în 2017: se degustă șampanii originare din regiunea Champagne, Franța

Cel mai mare salon de vinuri din vestul țării, VINVEST – ediția a XIV-a – își deschide porțile pentru public vineri, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, cu 299 de vinuri pregătite pentru degustare. Un loc aparte în programul VINVEST îl are Master Classul de șampanie/champagne în cadrul căruia vor fi prezentate reprezentanților HORECA 6 selecții originare din regiunea franceză Champagne.

‘Ediția din acest an are multe noutăți pentru public. Pe lângă vestea minunată că îi avem parteneri în salon pe câțiva producători de șampanii renumiți internaționali, timișorenii și bănățenii vor putea degusta vinuri care se lansează în premieră națională: Cramele Hermeziu cu gama Vladomira, Cotnari SA cu gama Selecții formate din vinuri roșii și roze. Publicul poate câștiga sticle de vin la tombola orei, la tombolele evenimentului se câștigă vacanțe, iar în standuri sunt multe, multe surprize’, a spus Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Master Class-ul de șampanie este o noutate pentru Timișoara și le aduce în atenție consumatorilor de șampanie produse foarte bune și autentice. ‘Îmi doresc să aduc adevărata Champagne în România și să vorbesc despre calitățile ei. Acest vin deosebit se produce doar în regiunea franceză Champagne pentru că doar acolo sunt îndeplinite condițiile de sol pentru vița de vie. În ceea ce privește Master Classul de Champagne din cadrul VINVEST, vom avea 6 champagnes, care vor fi prezentate de somelieri și viticultori cu o reputație internațională’, a spus Stephanie Munteanu Borca, partener în organziarea acestui master class.
‘VINVEST este cel mai mare eveniment de profil din țară. Susținem acest eveniment care este foarte important pentru industrie’, a spus Florica Chirița, directorul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, partener în organizare.

Înainte de Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara, în zilele 29 și 30 martie 2017, se desfășoară unul dintre cele mai importante concursuri naționale pentru vinurile românești.

‘Avem vinuri foarte bune în concurs. Pentru a se derula în mod științific și corect, ne-am ocupat de organizare astfel încât nicio probă să nu fie dezavantajată. Avem un fel de olimpiadă la concurs. Sunt mai mulți participanți înscriși decât producători prezenți în salon. E un concurs cu prestigiu pentru producători’, a menționat Ioan Namoloșanu, membru de onoare în cadrul Asociației Degustătorilor Autorizați din România, de asemenea partener al evenimentului.

Președintele concursului, aflat la ediția a XII-a, Petre Badea, a evidențiat că față de alți ani, în 2017 sunt înscrise în concurs foarte multe vinuri roze. ‘S-au făcut multe investiții în domeniul vitivinicol din România. Drept urmare vedem și multe participări în concurs care are regulile unuia internațional. Avem 7 membri degustători experți ADAR. În prima zi vom juriza 7 serii de vinuri, în a doua zi 8 serii. Crește numărul de rozeuri participante în concurs, ca urmare și a faptului că piața le cere. Din totalul de 129 de probe, doar 30 la sută vor fi premiate’.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST este deschis publicului în perioada 31 martie — 2 aprilie.

Parteneri Salonul Internațional de Vinuri VINVEST Timișoara 2017


Domeniile Anastasia— Partener Oficial,Crama Hermeziu— Partener Național,ADAR, CCIAT, Primăria Municipiului,Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Administrația Domeniului Public, Universitatea de științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti, ONIV, ONVP, Caroli, Napolact, Prospero, Rapsodia, Ghetarie, Aqua Carpatica, Aur’a, Norad, PromoEvents, Floraria Crinul, Bevitech, Sar Security, Hotel Check Inn
Grafoprint, Hotel Afrodita, Hotel Valea cu Pesti, Hotel Roman, Hanu Ancutei

DEGUSTARE ÎN PREMIERĂ, ÎN TIMIȘOARA, LA VINVEST 2017

Pe data de 31 Martie, VINVEST în colaborare cu BRC SELCTON SERVICE, două instituții Româno-Franceze reprezentate de Doamna Lucia Pîrvu, respectiv Doamna Stéphanie Munteanu Borca, cu suportul oferit de somelier Cristian Barta din cadrul Top Drinks Horeca au onoarea să vă prezinte o apelație unică în lume: Champagne (șampanie) în cadrul Salonului Vinvest Timișoara ediția 2017.

Invitații noștri care vor prezenta această magnifică apelație și vinul lor unic sunt:

Monsieur Christophe Trouillard și Xavier Lecont —Viticultorii
Madame Pascal Tetot: este jurnalistă pentru Someliers International Magazin, corespondent pentru Franța în străinătate.
Monsieur Ronan Lieugard: In Vino Viva &Terra by Ronan — RL WineConsulting
MBA International | ESFS Wine&Spiritueux | ASCA Sommelier Champagne  UDSF / Sommelier International / Chroniqueur RVI Magazine (Revue Viticole Internationale) / Founder & CEO of The Champagne Master Week Programme.

SALONUL VINVEST Timișoara prin experiența și notorietatea lui este cunoscut și recunoscut în România și în străinătate, dovadă că la această ediție un număr de șase Maison de Champagne sunt prezente timp de trei zile în sălile de expoziție a Centrului de Afaceri Timișoara. Sunteți așteptați pentru degustarea șampaniilor (champagnes) animate de persoanele de marcă mai sus amintite.
De asemenea, dacă sunteți reprezentant HORECA vă așteptăm la Master Class la deschiderea Salonului pe date de 31 Martie, la ora 17 :00.

Program Master Class Prezentat de cei doi Somelieri recunoscuți internațional :

Film — În Champagne, filmare aeriană, 7′
1—Prezentarea geografică în Champagne
2 — Prezentarea Istorică în Champagne.

Marie Blanche Delescaut
Degustare de Champagne servită pe fundalul unor imagini în care este prezentată proveniența strugurilor.

3 — Prezentarea profesională în Champagne,
4 — Prezentarea satelor în Champagne, hectare, cifră de afaceri
5 — Prezentarea AOC; Clasamentul de Grand Cru și vizualizări pe harta satelor
6 — Prezentarea celor 3 mari familii în Champagne, Cooperative și Viticultori
7 — Plantații și descrierea soiurilor de viță de vie.

Degustare de Champagne Ne asamblată (P.Noir; Chardonay et Meunier)
—Piot Sevillano varietate Pinot Noir
—Louis Dousset varietate Chardonay
—Leconte varietate P. Meunier

8 — Prezentare din punct de vedere economic
9 — Prezentarea modului de producție în Champagne
10 — Recoltarea, Presatul strugurilor, Prima fermentație, Asamblajul

Degustare de Champagnes
—Gaidoz Forgezt la Ludes 1er CRU Millesimer
—Poissinet Brut non millésime

11 — Tiraj, îmbuteliat, efectul drojdiei in sticlă; Învechirea; Întoarcerea sticlelor; Degorjarea, Lichiorul și Dozarea

Degustarea de Champagne GFDuntze.

Ar mai fi foarte multe de scris, dar și de spus de accea vă așteptăm noi toți Români și Francezi să veniți la Salonul VINVEST ediția 2017 în Sălile Centrului de Afaceri Timișoara

VINVEST BRC SELECTION SERVICE CHAMPAGNE FRANCE
Vă dorește — De la Dunare La Sena , Sante, Argents et Amour —


Programul Salonului Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția XIV — 2017


VINERI, 31 martie
12:00 — Deschiderea oficială a evenimentului
14:00 — Degustare de roze Cricova
15:00 — Cramele Miniș — Degustare trei vinuri roșii asociate cu preparate de brânză, fructe, etc.
16:00 — Vinuri de Măcin — Degustare special vin alb asociat cu peștele
17:00 — Master Class Champagne pentru reprezentanții HORECA din Banat
17:00 — Discuții privind oportunitățile turismului vitivinicol, alături de Vincon România și Domeniile Sâmburești.
18 :00 — Deschidere expoziție pictori Mihai Teodor Olteanu și Adrian Sabău
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.

SÂMBĂTĂ, 1 aprilie
11:15 — Prezentare Valdo Invest cu tema: Produse Enologice La Food
12:00 — Decernarea Medaliilor obținute la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST
13:00 — Pentru profesioniști — Degustarea vinurilor medaliate la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST
15:00 — Prezentare Descoperim România, despre turism vitivinicol la Wine Studio
15:20 — Lansare revistă Millesime
18:40 — Wine Studio — Dezbatere Turism vitivinicol: Crama Hermeziu, Domeniile Anastasia, Cotnari.
16:00Crama Hermeziu— Lansarea gamei de vin Vladomira 
17:00Domeniile Anastasia— Degustarea vinului cu mass media, cu tematică, cele mai recomandate vinuri pentru Paște asociate cu preparate gastronomice 
17:30 — Lansare Cotnari gama Selecții, vinuri roze și roșii
18:00 — Haiducii din Amărăști, concert live
19:00 — Concert Cristian Gacea
19:00 — Lansare carte MIHAIL GĂLĂȚANU
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.


DUMINICĂ, 2 aprilie
12:00 — Dans artistic cu copiii de la Centrul de Cultură și Artă Timișoara
13:00 — Show gastronomic susținut de elevii Colegiul ‘F.S. Nitti’ Timișoara
15:00 — Decernarea premiilor pentru echipele showurilor gastronomice
16:00 — Premii cu bilet de intrare — Tombola vizitatorilor cu invitații — Tombola jurnalistului

Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.

Parteneri Media Principali — AGERPRES, Casa Lux, Casa si gradina, National Geographic, Rabbit Media, Catalog De Agricultori și Industrie Alimentară, Vinuri De Top, Turism, Horeca & Călătorii, Top Brands, Lumea Satului, Profitul Agricol
Doctor Travel, AutoExpert


Parteneri media — Online — Ziarul Timișoara, drinkfood.ro, topwines.ro, topbrands.com.ro, beeruniversity, Călătoria Perfectă, Timisoreni.ro, Transilvania Business, Vestik.ro, CDViN.ro, Traveller magazin, Gastromedia, Yachting pleasure, Timisoara Express, Agricultura Romaneasca, De Banat.ro, Drumliber.ro, Vipstyle.ro, finmedia.ro, horeca.ro, vinland.ro, Live Timișoara, Ziua de Vest, 24 FUN, Timișoara Hirek.ro, Oficialmedia.ro, Descoperă România, Popasuri Românești
Ro.aliment


Parteneri media — Reviste și ziare — Pressalert, Millesime, Tour.ist, Traveller magazin, Transilvania Business, Horeca
Top Business, Timișoara Business Travel


Parteneri media—Radio și TV — Radio 3 Net, Radio România Antena Satelor, Radio Impuls, Lumea Satului, Timișoara TV știri, Radio Folclor, AgroTV

Producători de Vin — Casa de Vinuri Cotnari, Cotnari, Crama Aramic, Crama Dealul Dorului, Crama Delta Dunării
Crama Dobra, Crama Hermeziu, Crama Ratesti, Crama Thesaurus, Cramele Cricova, Cramele Minis, Comuna Prundeni, Domeniile Anastasia, Domeniul Kelaru, Domeniile Sâmburești, Domeniile Sera, Domeniile Tohani, Licorna Winehouse
Lumea Gourmet, Pivnitele Teo, Produse Moldovenesti — vinuri Republica Moldova, Via Viticola Sarica Niculițel, Vincon România, Vinuri de Măcin, 1000 de chipuri, Villa Vinea


Servicii conexe — AUR’A — natural gold water, Florăria ‘Floare de Colt’, Enorom — tehnologie pentru vinificație și viticultura, Inter Conecter — importator ciocolată premium, Imprim Sistem — producător echipament de marcaj
Jitotim Prod — butasi vița de vie, Tinkoff — importator și distribuitor de ambalaj ecologic din hârtie și carton
Trust Hungary—baricuri, Valdo Invest — echipamente pentru tehnologii de vinificație, Willmes — producător prese pentru struguri, Bevitech — echipamente și tehnologii pentru vinificație și băuturi

,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.