Viața ca un concurs în care poți oricând suna un prieten: ZenBook

Simpla rulare a unui program într-un timp decent și obținerea unui rezultat corect nu mai oferă satisfacție încă de pe vremea când computerele umpleau o cameră întreagă.

Azi, utilizatorul vrea mult mai mult de la mașinăria sa, care este mult mai mult decât un instrument de calcul foarte avansat. Este un companion digital pentru toată ziua, un prieten cu care petreci nenumărate ore, un cal de povară pentru toate sarcinile tale de la serviciu și un exuberant partener de distracție, atunci când rulezi multimedia sau jocuri de ultimă generație.

Dacă vi s-a părut că tocmai am descris un ZenBook, nu vi s-a părut deloc. Chiar asta am făcut și cu destulă emoție întrucât astăzi e ziua lui. Și nu e o zi oarecare, ci aniversarea unui întreg deceniu de inovație și performanță. Întotdeauna în avangardă, laptopurile ZenBook au venit în premieră cu multe caracteristici hardware și funcții care aveau să devină locuri comune, ulterior, pe noile generații de laptopuri din toate familiile ASUS.

Și pentru că parcă tot nu ți-a dăruit destul, ZenBook îți face un cadou chiar de ziua lui, pentru că ASUS a pregătit un concurs care se va desfășura pe site-ul Sărbătorim Inovația, dotat cu un premiu impresionant: un laptop ZenBook Duo 14 UX482. Condițiile de participare sunt extrem de simple, concurenții trebuie doar să răspundă la două întrebări legate de produsele ASUS. Vezi mai multe detalii pe site și succes!

O trăsătură definitorie a gamei ZenBook a fost dintotdeauna folosirea unei varietăți de materiale și finisaje – inclusiv sticlă sau piele – și atenția la detaliile fine, pentru a menține laptopurile ASUS subțiri și ușoare, oferind în același timp performanțe puternice pentru stiluri de viață în mișcare. De asemenea, ZenBook a venit cu soluții de afișaj pentru a oferi clienților experiențe de utilizare optime și uniforme. Tehnologia ecranului secundar tactil ASUS ScreenPad™ este o inovație cheie, care îi ajută pe utilizatori să-și sporească productivitatea, făcându-l soluția ideală pentru stilurile de viață multitasking. De asemenea design-urile atemporale ZenBook vin cu o gamă de balamale inovatoare ErgoLift, o adevărată capodoperă de inginerie, concepută pentru a înclina tastatura la cel mai confortabil unghi de tastare, optimizând în același timp fluxul de aer de răcire și îmbunătățind performanța audio.

Maximizarea mobilității este unul dintre obiectivele cheie de proiectare pentru ZenBook. Dimensiunile sale reduse și capabilitățile extinse, îl vor transforma în dispozitivul tău favorit pentru productivitate și inspirație, indiferent că te afli la interior sau exterior, lucrezi sau te relaxezi, singur sau împreună cu alți colaboratori.

Numele ZenBook a fost creat de președintele ASUS, Jonney Shih, și reflectă „filozofia Zen” implementată în designul principal, centrată pe calm, echilibru și atenție la detalii. Cercurile concentrice de pe capacul ZenBook arată ca undele de pe suprafața apei, reflectând ideile filozofice ale gândirii Zen, care se referă la infinit și autoperfecționare.

Istoria ZenBook a cunoscut o serie de momente de cotitură, care au marcat fiecare evoluție semnificativă a brandului și fiecare nouă tehnologie implementată. Primul ZenBook, care a fost și pionierul revoluției ultrabook a fost modelul UX21 din 2011. Un al moment marcant al evoluției a survenit în 2013, odată cu modelul UX301, care a reprezentat fuziunea perfectă dintre sticlă și metal. Trei ani mai târziu, în 2016, modelul UX390 a devenit etalonul pentru sisteme subțiri și foarte ușoare iar în 2017 modelul UX370 avea să devină cel mai subțire laptop convertibil din lume. În 2018 a fost lansată balamaua exclusivă ErgoLift, care este azi un element fundamental de design al întregului brand. Un an mai târziu, în 2019, își făcea apariția reputatul model UX581, care a venit cu revoluționarul ecran secundar ScreenPad™ Plus, iar anul acesta a sosit momentul pentru succesorul acestuia, ZenBook Pro Duo 15 OLED (UX582), care vine simultan cu versiunea ZenBook Duo 14 (UX482). Inovația principală a celor două noi modele este noul ASUS ScreenPad™ Plus înclinat, un ecran secundar tactil cu lățime completă dotat cu un nou mecanism de auto-înclinare, care îmbunătățește lizibilitatea, ajută la răcire și funcționează perfect în tandem cu ecranul principal, pentru multitasking și creativitate fără efort.

După o istorie de un deceniu, brandul oferă în prezent o gamă impresionantă de dispozitive. Un prim exemplu ar fi superbul model ZenBook 13 (UM/UX325), care se remarcă prin profilul subțire, greutatea redusă și designul compact, precum și prin prețul său deosebit de competitiv raportat la performanțele puternice pe care le oferă. Un adevărat campion al versatilității, modelul ZenBook Flip 13 OLED (UX363) este extrem de portabil și se pretează unei mulțimi de scenarii de utilizare diferite, grație ecranului NanoEdge OLED și ingenioasei balamale 360° ErgoLift. Laptopul face parte din spectaculoasa gamă de laptopuri cu ecrane OLED oferite de ASUS, care oferă perfecțiunea în materie de calitate a imaginii, dublată de un design stilat și funcțional și performanțe fără compromisuri, în pofida designului compact și extrem de portabil.

Evoluția ZenBook nu a fost doar o succesiune de hardware din ce în ce mai performant și mai bine optimizat, ci și o fascinantă demonstrație de măiestrie în materie de design, care a găsit, de-a lungul timpului, noi și inedite forme de expresie. Ne amintim aici de lansarea în România a portabilului U Bamboo, care a fost însoțită și de o acțiune ecologistă desfășurată în Parcul Tineretului din București. Portabilul Bamboo a fost un rezultat al inițiativei Green ASUS, compania reușind să reducă necesarul de plastic cu 16 % – 20 %. Un alt moment deosebit a fost lansarea laptopului ASUS ZenBook Edition 30, într-o serie foarte limitată, care a marcat 30 de ani de la înființarea companiei ASUS. Laptopul avea un capac acoperit de piele italiană Pearl White, cusută manual pentru o potrivire perfectă, și a fost echipat exclusiv cu un set complet de accesorii premium, incluzând un mouse Pearl White, o cutie cu aspect de piele și un mouse pad și o husă de piele autentică.

În cei 10 ani, laptopurile din seria ZenBook au reușit să surprindă întotdeauna și să vină cu noi caracteristici, unele dintre ele fiind adoptate și pe alte serii de laptopuri ASUS. Fii cu ochii pe acest brand pentru a afla primul ce-ți rezervă viitorul!

One comment to “Viața ca un concurs în care poți oricând suna un prieten: ZenBook”
  1. Pingback: Viața ca un concurs în care poți oricând suna un prieten: ZenBook | PR de la A la Z

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.