Asasinul omului de afaceri Ioan Crișan a fost în apropiere când a detonat bomba. Motivul pentru care l-ar fi ucis

Anchetatorii verifică toate pistele pentru a-l găsi pe autorul asasinatului cu bombă de la Arad, unde un om de afaceri a murit după ce mașina lui a sărit în aer.

Dispozitivul a fost pus sub scaunul șoferului și, cel mai probabil, persoana care l-a detonat se afla în apropiere. Au avut loc mai multe audieri, însă nu au apărut informații despre suspecți.

Presa locală vorbește despre o posibilă implicare a victimei într-un dosar de contrabandă cu țigări. Dar autoritățile nu au confirmat până acum acest lucru.

Carcasa mașinii în care se afla omul de afaceri a fost verificată minuţios după ce a fost ridicată de la fața locului. Potrivit unor surse din anchetă, asasinul a avut acces la vehicul, pentru că bomba a fost pusă sub scaunul șoferului, în interiorul mașinii.

Cu o zi înainte de explozie, omul de afaceri Ioan Crişan a mers cu maşina personală la service. Angajaţii au fost audiaţi.

Criminaliștii au verificat și parcarea în care își ținea omul de afaceri mașina și au sigilat apartamentul familiei.

Ioan Crișan a plecat de acasă cu gândul să meargă la ferma piscicolă pe care o avea la aproximativ 10 kilometri de oraș. S-a oprit să își bea cafeaua, așa cum făcea aproape în fiecare zi.

Iar cel care l-a ucis ştia acest traseu şi obiceiurile omului de afaceri. Poate l-a urmărit o perioadă, ca să se asigure că planul său nu eșuează. Chiar și în ziua programată s-a aflat cel mai probabil în apropiere.

Ștefan Lazăr, fost ofiţer anti-tero al SRI: „Dacă dispozitivul explozibil improvizat a fost construit asfel încât acesta să fie declanşat de la distanţă, cu siguranţă cel care a iniţiat explozia respectivă s-a aflat în proximitatea victimei.”

În cazul unui astfel de dispozitiv, ca să poată detona bomba, autorul ar fi trebuit să se afle la câteva zeci de metri de țintă. Şi-a ales probabil un loc în care să nu fie observat şi să se poată retrage foarte repede.

Având în vedere că granița cu Ungaria este la aproximativ 50 de kilometri distanță, este posibil ca autorul să fi părăsit țara imediat după atac.

Dosarul de omor a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu toate că nu au fost dezvăluite detalii, în presa locală au apărut informații, neconfirmate oficial, despre o posibilă legătură a lui Ioan Crișan cu o captură de țigări de contrabandă. Peste șase milioane de țigări introduse ilegal în țară au fost găsite într-un camion, printre paleți cu borcane de sticlă. Sunt zvonuri că omul de afaceri le-ar fi dat pontul polițiștilor. Șoferul camionului a fugit și nu a fost încă găsit.

Pentru siguranța localnicilor, autoritățile au mobilizat pe străzi mai multe echipaje de polițiști și jandarmi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.